ATAC ARMAT la parada de după Super Bowl. Cel puțin un om a murit și alți 14 au fost răniți

Publicat: 14/02/2024, 23:50
Actualizat: 15/02/2024, 00:14

O persoană a murit și alte 14 au fost rănite, dintre care trei se află în stare critică, în Kansas City, miercuri, la finalul unei parade prin care a fost sărbătorită victoria celor de la Kansas Chiefs la Super Bowl.

Trei dintre răniţi se aflau în stare critică, iar cinci în stare gravă, a declarat AFP un reprezentant al pompierilor.

„Focuri de armă au fost trase în zona (Gării) Union Station. Vă cerem să părăsiţi zona”, a anunţat pe X Poliţia din Kansas City.

Președintele Joe Biden a fost informat despre atacul din Kansas City, potrivit Casei Albe.

Casa Albă a transmis că menține legătura atât cu autoritățile statului Missouri, cât și cu cele locale și că forțele federale sunt la fața locului pentru a ajuta forțele locale.

Departamentul de Pompieri din Kansas City spune că o persoană a murit și cel puțin alte 14 au fost rănite la sfârșitul paradei. Poliția spune că două persoane înarmate au fost arestate.

„Am adus două persoane înarmate în detenţie în vederea continuării anchetei”, precizează poliţia.

Poliţia a anunţat că ”încearcă în continuare să stabilească numărul victimelor”.

Primarul din Kansas City, Quinton Lucas, le-a declarat jurnaliștilor într-o conferință de presă că a primit un apel de la Casa Albă prin care i-a fost oferită „asistență federală în anchetă”, notează CNN.

„Am primit și un apel de la Casa Albă care ne-a oferit toată asistența federală în investigație. Am avut agenții federale prezente astăzi. Apreciem acest lucru și, cu siguranță, în zilele și orele următoare, ne vom asigura că vom continua să facem această muncă”, a spus Lucas reporterilor.

Zeci de mii de oameni sărbătoreau miercuri echipa Chiefs, care a defilat pe străzile din Kansas City, pentru a-şi sărbători victoria de duminică în Super Bowl, cel mai mare eveniment anual al fotbalului american.

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Dovezile irefutabile ale inocenței generalului Florian Coldea ies la suprafață
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice din Transilvania va fi restaurată
×